Kat M. si absolut toate lucrurile din univers (III): Hateri

In ultima vreme au aparut in radarul meu tot felul de oameni care incearca sa o arda ca niste comentatori sociali inteligenti si incisivi, ca sa demonstreze cat de speciali si de diferiti sunt. Nu va prinde, iar universul ar fi un loc mai frumos daca ati inceta. Sau daca ati muri de Ebola in timp ce in fundal se aud cantece de-ale lui Stefan Banica Junior, futu-va-n inima de cacati cu ochi, SUNTETI SURSA TUTUROR RELELOR DE PE CACATUL ASTA DE PLANETA *sunete neinteligibile care prevestesc AVC-ul iminent*. In caz ca n-ati remarcat, ultima fraza a fost scrisa in aproximativ acelasi registru stilistic folosit intr-un „comentariu social” de pe Facebook/bloguri de hateri.

Si asta e problema mea cu ei. Agresivitatea asta disproportionata, care nici macar nu-si are vreun rost comedic, si care nu spune absolut nimic, decat, cel mult, ca o au extrem de mica. Stiti, genu’ la care ai nevoie de microscop electronic ca sa o vezi. N-am nimic principial cu hatereala, poate sa fie cathartica sau chiar amuzanta, daca reusesti sa o exploatezi pentru umor si satira fina si nu s-o ingropi pur si simplu in valuri de spume si venin, cinste tie. Mai mult, daca ar fi un fel de test pentru hatereala, l-as lua cu felicitari si stelute aurii. Din pacate, sunt mai multe chestiile care ma deranjeaza si pe care nu le inteleg decat alea care ma bucura. Da’ am o metoda absolut SOCANTA de a le gestiona, DE RAMAI PROST: le evit si-mi vad de viata mea desarta. Eventual fac misto de ele cand gasesc un unghi decent de abordare. Am o problema, in schimb, cu hatereala masturbatorie, facuta numai de dragul de a arata celorlalti ca esti deasupra vulgului care se zgarma in nas cu unghia aia elegant lasata mai lunga de la degetul mic. Si esti, da’ nici pe departe atat cat ai impresia. E chestie de zecimale. Si, daca stau sa ma gandesc bine, grandomania are o incidenta muuult superioara in randul mediocrilor fata de dobitocii franci, asa ca pana si asta e discutabil.

Daca pe tine chiar te face sa te simti mai bine faptul ca nu esti, sa zicem, un cocalar care scrie statusuri aberante intr-o limba pe care n-ai putea sa o descifrezi nici cu Rosetta Stone, posteaza poze photoshopate kitschos cu masini, are aproximativ 30 de icoane pe parbriz si se filmeaza cand castiga la pacanele, ai setat standardul destul de jos. Felicitari, nu esti taranul cu Audi! Esti doar un mediocru semidoct pe care-l fute grija de existenta aluia. Sau, ma rog, incearca, saraca, da’, stiti, treaba de mai devreme cu microscopul electronic. „Ia uite-o si pe curva asta penala cum vine imbracata la scoala/facultate/serviciu!”. Asa, si? Razi de lipsa de adecvare un pic si vezi-ti de treaba, nu impresionezi pe nimeni daca incepi sa ii pui in carca toate belelele sociale posibile. Ah, si nu te preface ca nu-ti convine daca ai penis la purtator. „Uite-i si pe copiii astia de liceu retardati care nu pun mana pe o carte, beau, se drogheaza si pun poze explicite pe Facebook!”. Pentru ca tu erai un pinaclu al inteligentei la 15 ani. E normal sa razi de ei. E mai putin normal ca insasi existenta lor (in general evitabila, dupa cum am mai zis) sa te deranjeze si sa te ofenseze. Te enerveaza in ultimul hal posturile cuiva? Unfriend, da’ fara statusuri gen „Iata, eu, Hyperion, am retras privilegiul august al prieteniei mele virtuale oamenilor care fac x/pun poze cu x/se plang de x”. Sau avertizari de tipul „Urmatoarele persoane care dau share la x au unfriend”. Reusesti performanta de a fi mai penibil decat ei si de a demonstra ca ai putea lejer sa fii un inlocuitor ieftin de colonoscop, din moment ce ai o experienta de o viata in sondatul meticulos al curului tau. Eu chiar n-am nimic cu cocalarii si pitipoancele, si nici cu oamenii prosti. Le doresc chestii de bine. Cocalare, sper ca intr-o zi sa-ti gasesti sufletul ala pereche in care crezi ca un prost, sa va faceti selfieuri la Festivalul Carnatului, sa va hraniti unul pe altul cu mici si sa instagramati poze cu shaorma pe care o impartiti tandru. Sa va casatoriti intr-un restaurant cu aranjamente florale hidoase la intrarea caruia sa aveti o pancarta pe care scrie „Bine a-ti venit!”. Sa faceti copii care sa creasca ascultand Radio Zu si Kiss FM si care sa ajunga analfabeti functional. Serios. Cat timp nu-ti bati nevasta si copiii si nu le futi viata, iti platesti taxele, nu lasi mizerie dupa gratar si mai dai jos din icoanele alea de pe parbriz ca sa nu ma lovesti in trafic, n-am absolut nimic cu tine. Curvo, sper sa-ti gasesti un peste rezonabil care sa nu te lase cu prea multe cicatrici de sabie ninja si dup-aia un barbat de treaba cu care sa te-ntelegi si care sa te ia atunci cand te fleoscaiesti de batranete. Sa faceti fete pe care sa le boiesti ca pe niste parasute de la 3 ani si care sa-ti urmeze traseul profesional, daca asta vor de la viata. Iar, voi, astia, specialii, sper sa realizati ca nu sunteti speciali si sa va comportati cu ceva mai multa modestie.

Kat M.

Iubitorii de mame

Azi Facebookul e inundat de iubire si recunostinta la adresa mamelor. Dar, spre deosebire de o zi obisnuita, azi sunt indreptate catre mamele proprii si personale. Asadar, e 8 martie.

E ziua aia speciala din an in care le cumparam buchete kitschoase, scriem statusuri epopeice cu caps lock despre cat de mult le iubim si cat apreciem ca nu ne-au bagat ace pe fontanela pe vremea cand eram niste boturi de huma cu zero capacitate defensiva si (daca suntem ceva mai cu sobri) punem poze cu ele in tinerete, inainte sa aparem noi si sa le futem viata.

Si mai e ziua in care Emetiralul atinge vanzari record gratie roabei lui Dumnezeu Kat M.

Sa ne intelegem, oricat as fi eu de catea antipatica si scarboasa, n-am o problema cu mamele sau cu iubirea. Nu prea ma pricep eu la viata, da’ cred ca sunt bune la casa omului si una, si alta.

Am o problema, in schimb, cu efuziunile astea jenante si cu batutu’ pumnului in piept de cat o iubesti tu pe ma-ta si ce speciala e ea. Pe mine, una, nu pot sa zic ca m-a dat pe spate (scuze, nu m-am putut abtine).

Serios acum, e foarte bine ca nu esti psihopat si ca o iubesti, si e foarte bine ca ea nu e o psihopata si ti-a oferit o educatie normala. E laudabil ca vrei sa-ti arati recunostinta si sa incerci sa o recompensezi cumva pentru toti anii in care a avut grija asa cum s-a priceput de groapa de nevoie financiara si emotionala reprezentata de tine in loc sa te arunce in primul tomberon care i-a iesit in cale. Da’ cred ca sunt moduri mai eficiente in care poti sa ARATI chestia asta decat un status melodramatic plin cu greseli gramaticale. Nu de alta, da’ statusul ala il postezi mai mult pentru diva flamanda de atentie din sufletu’ tau decat pentru ea. Sa vada altii si sa-si zica „Ba, ej’prost! Asta ISI IUBESTE MAMA! Rar mai vezi asa ceva! Ce OM EXTRAORDINAR! Like, chapeau, aplauze frenetice!”.

De exemplu, ce-ar fi sa dai cu aspiratorul prin casa? Sau sa bati covoarele? Sau fa-i un tort, da’ straduieste-te sa nu asculti de vocile din capul tau care-ti spun sa-i faci poze si sa le postezi pe Facebook. Pe bune. O sa o bucure infinit++ mai mult chestia asta, si i-ai facut ziua mai buna intr-un mod palpabil si obiectiv. Ca presupun ca asta ar fi tinta ta in ziua asta sfanta, daca tot zici ca te caci curcubee de afectiune.

Totusi, ca sa nu ziceti ca-s o harpie fara suflet, va las c-un shanson clasic si de mare angajament artistic, adecvat ocaziei:

Kat M.

Ostenii mei, reduceti!

Descopar despre mine-n ultima vreme ca-ncep sa-mi placa din ce in ce mai mult lucrurile simple. Nu simpliste, simple. Simplist e ce obtii cand fortezi o concluzie in absenta datelor obiective. Simplu e ce obtii dupa ce le distilezi si elimini balastul. Iubesc flowcharturile si schemele pana la orgasm si iubesc oamenii care le fac. Sunt frumoase, in adevaratul sens al cuvantului.

Ori de cate ori reusesc sa iau o situatie/problema, sa culeg toate datele necesare si sa o reduc la ceva schematic, aud asta:

Sigur, poate ca nu ramane batut in cuie, pentru ca datele se schimba, poate apar altele noi, dar, daca datele se schimba, nu-i bai, ajustam schema.

Nu conteaza natura pozitiva sau negativa a concluziei, nu conteaza ca sirul tinde la zero sau la infinit, Universul devine un loc mai frumos, si simt ca undeva, acolo sus, un inger se masturbeaza.

Kat M.

Sa nu uitam sa iubim necrofilii

Am un earworm. „Bones” ii zice. Iaca:

Popular pentru ca l-au inclus baietii de la Game of Thrones in traileru’ sezonului nuj-cat-exact-ca-in-toate-se-vorbeste-mult-si-fortat-aforistic-si-noroc-ca-s-peisaje-misto-si-softcore-porn. Nu’j exact de ce am ramas fix cu rahatul asta in minte, pentru ca prima oara cand am ascultat melodia, mi s-au trezit instant reflexele de mistocareala.

A fost cam asa : Incep s-ascult. Catchy, nu vreun apogeu al desavarsirii artistice, da’ am auzit chestii mai rele la viata mea. Buuuun, sa-nceapa palavrageala, zic.

Dig up her bones but leave the soul alone 

Whoooa! Bun, imi mentin mintea deschisa, poate nu e ceea ce pare.

Boy with a broken soul, heart with a gaping hole 

Traducere din emo-gleza in romana :  ‘individ profund dezaxat si cu tulburari comportamentale serioase’. Nu, stai, nu fi catea, poate doar il parasise gagica, si ca atare avea un hau in inima.

Dark twisted fantasy, turned to reality

Mi-e din ce in ce mai greu sa gasesc explicatii alternative. Se…se…se refera la fantezia lui de a se contorsiona cu negrese, sper, nu? Nu?

Kissing death and losing my breeeeaaaaath 

Cacat, renunt, e IN MOD EVIDENT un CANTEC DESPRE NECROFILIE! Normal ca ti se taie respiratia daca PUPI HOITURI (ok, zice ‘death’, nu ‘dead people’, da’ in contextul general al cantecului e destul de clar).

Midnight hours, cobble street passages, forgotten savages

Faza cu miezul noptii o-nteleg, ca nu poti sa pompezi la cadavre ziua-n amiaza mare. Piatra cubica, la fel. Da’ care-i smenu’ cu salbaticii uitati? I-a legat de un hidrant si i-a lasat acolo? Avea nevoie de ei ca sa-i ofere protectie in cazul unui scenariu de tip „Dawn of the Dead”? De unde i-a luat, ca vreau si eu? Oricum, remarc tendinta de a face economie de verbe si coerenta, ca doar traim vremuri grele.

Dig up her bones but leave the soul alone

Aparent e o chestie importanta, care trebuie subliniata prin repetitie. Probabil e un extras din Codul Bunelor Maniere Postmortem. Adica, sa ne-ntelegem, poti sa i-o tragi, oricum n-o sa protesteze, da’ nu te-atinge de SUFLET, ce-ai, esti neam prost?

Let her find a way to a better place

Nu e teoretic deja acolo?

Broken dreams and silent screams

Empty churches with soulless curses

Alte doua versuri lipsite de verbe, improscand cu mai multa imagistica emo-gotica asortata cu tema generala. Fin. Nu mi-e clar cine tipa-n liniste, da’ nici ca sunt prea curioasa sa aflu.

We found a way to escape the day

Stati la Polul Nord intre 21 septembrie si 21 martie si la Polul Sud in rest, sau cum?

Lost in the pages of self-made cages

Nu stiu ce vor sa transmita cu asta, probabil ca nu cumpara droguri de unde trebuie.

Life slips away and the ghosts come to play

Macar fantomele sunt de-alea prietenoase, gen Casper.

These are hard times, these are hard times for dreamers

Eu as zice ca-s vremuri grele pentru aia care stau in case de chirpici, si nu stiu cat de mult s-or indeletnici cu visatu’, da’ asa-s eu, mai pragmatica de fel, n-am suflet de poetesa.

Dig up her bones but leave her soul alone

Let her find a way to a better place

Broken dreams and silent screams

Empty churches with soulless curses

We found a way to escape the day

Ok, am priceput, nu e frumos, maica, sa te-atingi de suflet; biserici, vise frante, corbi epileptici si lame Gillette. Ah, si-ati inteles cum functioneaza axa Pamantului.

Candy bar creep show

E bine ca suntem de-acord intr-o privinta

My high’s hidden in your low

BDSM much?

Marinate in misery

Like a girl of only seventeen

Aici recunosc ca am pufnit intr-un ras isteric. As putea sa ma screm pana levitez si nu as scrie ceva mai amuzant decat chestia asta cu marinatu’ in nefericire. Chiar asa, asta fac fetele de 17 ani zilele astea? Se marineaza in nefericire? Pe vremea mea se mergea la solar si se fuma in baia liceului.

Man-made madness

Iar suntem de-acord, ce bine.

and the romance of sadness

Da.

A beautiful dance that happened by chance

Happened by chance

Totentanz.

Nimic nou de-aici incoace, mai sunt vreo cateva zeci de secunde in care iar baga placa cu ‘lasa-i sufletu’-n pace’.

Serios acum, ce cacat e chestia asta? Nu zic c-am gusturi muzicale impecabile sau ca n-am ascultat si nu mai ascult cacaturi, da’ totusi. Daca avea un instrumental de rock simfonic dubios, cred ca sesizau oamenii mai usor penibilul.

Acum ca stau sa ma gandesc mai bine, cre’ca asta e problema cu cantecelu’ asta. Instrumentalul spune „Eurovisionul hipsterilor”. Versurile spun „Poe dupa ce a tras lipici pe nas”.

Kat M.

Kat M. si absolut toate lucrurile din univers (II): Literatura. Invatamant. Educatie. [text 2013]

Pentru ca am nevoie de un loc in care sa-mi expun dizertatiile ample si incoerente fara sa ma intrebe mama ce am de vorbesc singura de fiecare data cand imi aduce mancarea in beci, am pornit seria asta de postari. Doar de-asta s-a inventat Internetul. 

Ma enerveaza campaniile astea hipsteresti gen „Coa’, citeste o carte”. Pe vremea cand eram exponential mai idioata decat sunt acum mi se pareau oarecum laudabile. Pen’ca, na, daca faci macar o persoana sa lase „Dansez pentru tine” si s-o dea pe cultisaguri, e-un lucru bun, nu? Nu neaparat.

Daca te apuci de citit doar ca sa poti pufni dispretuitor atunci cand viermele necizelat de langa tine iti povesteste ca ultimul lucru citit a fost o reteta de jumari, ai o problema. Si nu ma refer numai la faptul ca pana si Sanda Marin avea ceva mai mult talent narativ si zvac decat gasesti in cartile lu’ Coelho sau ce dracu’ citesti tu pe-acolo cu un aer demiurgic. Daca esti genul ala de persoana, eu, in calitate de viitor medic, nu pot decat sa-ti recomand o cura sanatoasa de turkey slap aplicata cu vigoare dimineata, la pranz si seara de un taraf de manelisti asudati.

Si fix asta e problema cu saraciile astea de campanii. Dintre miliardele de motive pe care le-ar putea folosi ca sa convinga un om sa-si aduca aminte alfabetul, il aleg pe cel mai subred, gaunos si superficial. Absolut toate incearca sa inoculeze intr-un mod mai mult sau mai putin subtil ideea ca, daca te afli in minoritatea selecta de persoane care mai deschid din joi in pasti o carte, soarele rasare din acel loc privilegiat si poetic din Univers numit anusul tau. Si cel mai trist lucru e ca, dintre toate argumentele la care m-as putea gandi, probabil asta functioneaza cel mai bine. Pentru ca, in adancul sufletelor noastre de cacanari, nimic nu ne face sa ne simtim mai bine decat ideea ca suntem un fel de Neo. The chosen one. Mesia culturii.

Ca sa transam chestia asta definitiv, nu cititul te face mai bun, nu si daca n-o faci cum trebuie (o sa revin la asta mai incolo). Ah, si daca e sa te faca mai bun, nu te face mai bun in raport cu ceilalti, te face mai bun in raport cu tine si cu potentialul tau, dar deja calaresc ponei roz cu zvastici pe cur, stiu ca nu va pasa decat de chestii care pot fi afisate ostentativ si arogant si de comparatii cu capra vecinului.

N-o sa fiu ipocrita, am traversat si eu o perioada de-asta imbecila in care ma simteam ca un fel de ultim mohican al elitei culturale muribunde in randul generatiei mele doar pentru ca citisem ceva mai multe carti decat restul lumii. M-a tinut cam pana pe la 16 ani. Si mi-e rusine de-mi vine sa-mi scot ochii de chestia asta. Ah, si in perioada respectiva mi-au placut destule carti care aveau originalitatea, valoarea estetica si coerenta unei balegi maiestuoase, pentru ca, chit ca citeam mult, de multe ori n-o faceam cum trebuie. Sigur, si acum imi plac unele balegi cu pampoane sclipicioase, dar macar acum pe majoritatea le vad ca atare, si nu le consider un pinaclu al desavarsirii artistice doar pentru ca pampoanele se asorteaza cu culoarea ochilor mei (scuze, stau prost la capitolul metafore).

Pe scurt, am dezvoltat o tar’ de spirit critic. Nu va bateti capul incercand sa va amintiti prin ce clasa v-au creierit ca e absolut fundamental sa aplici conceptul asta in toate aspectele vietii, va spun eu cand ati auzit de el in scoala : niciodata. Si, mai ales, niciodata cand venea vorba de literatura. Interpretarea si discutiile legate de absolut toate romanele, nuvelele, poeziile si piesele de teatru studiate porneau de la premiza, exprimata mai mult sau mai putin fatis, ca-s niste capodopere, iar tu, ca elev, n-aveai incotro decat sa aduci argumente ca-i asa(da, sunt si profi de romana destupati si care n-au ajuns sa fie complet sictiriti de sistem si de slujba, dar pe-aia ii gasesti cam cu frecventa cu care dai de inteligenta si bun simt in discursul lui Mircea Badea). De-aici, cred eu, se trage o mare parte din dezgustul sau dezinteresul fata de lectura al multora.

Unii poate au avut si ghinionul ca viziunile parintilor lor asupra educatiei sa aduca a plan cincinal de pe vremea raposatului : nu citesti 20 de pagini pe zi, nu pupi bambilici azi, ba, haimana ce esti, treci la reeducare, parazit mic! De obicei, chestiile de genul asta duc la formarea unui reflex pavlovian de voma in jet ori de cate ori e mentionata beletristica in orice fel de context, destul de greu de inlaturat, cititul devenind echivalentul ciorbei exagerat de grase pe care erai fortat s-o mananci ca sa-ti dea ai tai prajituri. Acum ca poti sa mananci prajituri oricand ti se scoala tie, de ce cacat ai mai baga in tine posirca aia?

De ce ar trebui totusi sa cititi? Ba, n-ar ‘trebui’ sa faceti nimic, nu va impiedica nimeni sa stati si sa-ncercati sa construiti o macheta a Marelui Zid Chinezesc din propriile excremente. Dar, daca aveti un dram de curiozitate, puneti mana si cititi ceva. Da’ asa, dedicat. Cu mintea libera si deschisa. Fara sa va ganditi la ce-aveti de facut si la cat de bun e curul lu’ Viorica intr-o poza pe feisbuc. Cascati ochii la ce-a vrut sa transmita boul ala, in si printre randuri si orientati-va in context. Sunt perdelele albastre simbolul unei depresii debilitante? Sau al unei fantezii sexuale a personajului de a avea un threesome cu gemene Na’avi? Sau sunt pur si simplu albastre, mai da-o in pizda ma-sii de analiza? Si-o sa va prindeti singuri de ce, sper. Sau nu, ceea ce inseamna ca pur si simplu nu va place lectura, asta e, ceasul rau, pisica 13. Gasiti ceva ce va place, nu va judeca nimeni. Ma rog, mai putin snobii si hipsterii, dar cui ii pasa de parerea alora?

Va spun totusi de ce citesc eu. Pentru ca, ori de cate ori dau de o carte misto, traiesc senzatii mai complexe decat orice as putea spera vreodata sa-mi ofere o interactiune cotidiana obisnuita, investesc emotional in personaje asa cum n-o fac decat in foarte putini oameni si imi amintesc in permanenta ca exista n posibilitati de a face o maiestrie estetica de bici din absolut orice cacat.

Si, n-o sa va vina sa credeti, dar e si distractiv.

Avem un motan. Cum procedam?

Da, m-am intors de ceva vreme, dar proverbiala mea lene m-a impiedicat sa mai scriu pe-aici. Revin cu un subiect usurel, de-ncalzire.

 De ceva vreme, sunt fericita posesoare a unui motan abandonat de origine necunoscuta. E, banuiesc eu, un pic brain-damaged, da’ n-are a face. Ce mai incolo-incoace, ca sa nu va plictisesc si sa nu-ncep sa balosesc muiereste despre cat de dragut si pulifantastic e martanul, va pun cateva poze cu superbul mascul :

Asa. Acum ca v-ati edificat asupra problemei, puteti sa votati in cunostinta de cauza in sondajul onomastic de mai jos. Haideti, nu lasati un biet motan sa moara necrestinat si s-ajunga in Limbul Pisicesc!

Kat M.

See you later, alligator

Pentru o vreme, site-ul va fi vaduvit de o pereche de tzatze. Motivul? La noapte, Kat M. va pleca fara prea mare tragere de inima spre Vama Veche, acest bastion al contraculturii (?!) romanesti si al genitalelor dezvelite. Perioada? Mai mult sau mai putin determinata, depinde cat de bine o sa ma simt in mijlocul hippiotimii/hipsterimii/rockerimii/pulimii, da’ gut feelingu’ imi zice ca n-o sa fie prea lunga. Daca totusi reusesc sa trec peste impedimentul asta de-a dreptul minor si sa ma feresc de pestii dragon, virusul Nilului de vest si traficantii de organe, s-ar putea sa stau asa pe la vreo 10 zile sa admir frumusetile patriei. De nu, va treziti cu mine pe cap ceva mai repede, undeva intre 5 si 7 zile. Cum v-o fi norocul.

Deci, ce sa mai, va las in grija lui June zilele astea. Nu va pup, ca n-am obiceiul si mi-e frica de boli. Hai pa.

Kat M.