Kat M. si absolut toate lucrurile din univers (II): Literatura. Invatamant. Educatie. [text 2013]

Pentru ca am nevoie de un loc in care sa-mi expun dizertatiile ample si incoerente fara sa ma intrebe mama ce am de vorbesc singura de fiecare data cand imi aduce mancarea in beci, am pornit seria asta de postari. Doar de-asta s-a inventat Internetul. 

Ma enerveaza campaniile astea hipsteresti gen „Coa’, citeste o carte”. Pe vremea cand eram exponential mai idioata decat sunt acum mi se pareau oarecum laudabile. Pen’ca, na, daca faci macar o persoana sa lase „Dansez pentru tine” si s-o dea pe cultisaguri, e-un lucru bun, nu? Nu neaparat.

Daca te apuci de citit doar ca sa poti pufni dispretuitor atunci cand viermele necizelat de langa tine iti povesteste ca ultimul lucru citit a fost o reteta de jumari, ai o problema. Si nu ma refer numai la faptul ca pana si Sanda Marin avea ceva mai mult talent narativ si zvac decat gasesti in cartile lu’ Coelho sau ce dracu’ citesti tu pe-acolo cu un aer demiurgic. Daca esti genul ala de persoana, eu, in calitate de viitor medic, nu pot decat sa-ti recomand o cura sanatoasa de turkey slap aplicata cu vigoare dimineata, la pranz si seara de un taraf de manelisti asudati.

Si fix asta e problema cu saraciile astea de campanii. Dintre miliardele de motive pe care le-ar putea folosi ca sa convinga un om sa-si aduca aminte alfabetul, il aleg pe cel mai subred, gaunos si superficial. Absolut toate incearca sa inoculeze intr-un mod mai mult sau mai putin subtil ideea ca, daca te afli in minoritatea selecta de persoane care mai deschid din joi in pasti o carte, soarele rasare din acel loc privilegiat si poetic din Univers numit anusul tau. Si cel mai trist lucru e ca, dintre toate argumentele la care m-as putea gandi, probabil asta functioneaza cel mai bine. Pentru ca, in adancul sufletelor noastre de cacanari, nimic nu ne face sa ne simtim mai bine decat ideea ca suntem un fel de Neo. The chosen one. Mesia culturii.

Ca sa transam chestia asta definitiv, nu cititul te face mai bun, nu si daca n-o faci cum trebuie (o sa revin la asta mai incolo). Ah, si daca e sa te faca mai bun, nu te face mai bun in raport cu ceilalti, te face mai bun in raport cu tine si cu potentialul tau, dar deja calaresc ponei roz cu zvastici pe cur, stiu ca nu va pasa decat de chestii care pot fi afisate ostentativ si arogant si de comparatii cu capra vecinului.

N-o sa fiu ipocrita, am traversat si eu o perioada de-asta imbecila in care ma simteam ca un fel de ultim mohican al elitei culturale muribunde in randul generatiei mele doar pentru ca citisem ceva mai multe carti decat restul lumii. M-a tinut cam pana pe la 16 ani. Si mi-e rusine de-mi vine sa-mi scot ochii de chestia asta. Ah, si in perioada respectiva mi-au placut destule carti care aveau originalitatea, valoarea estetica si coerenta unei balegi maiestuoase, pentru ca, chit ca citeam mult, de multe ori n-o faceam cum trebuie. Sigur, si acum imi plac unele balegi cu pampoane sclipicioase, dar macar acum pe majoritatea le vad ca atare, si nu le consider un pinaclu al desavarsirii artistice doar pentru ca pampoanele se asorteaza cu culoarea ochilor mei (scuze, stau prost la capitolul metafore).

Pe scurt, am dezvoltat o tar’ de spirit critic. Nu va bateti capul incercand sa va amintiti prin ce clasa v-au creierit ca e absolut fundamental sa aplici conceptul asta in toate aspectele vietii, va spun eu cand ati auzit de el in scoala : niciodata. Si, mai ales, niciodata cand venea vorba de literatura. Interpretarea si discutiile legate de absolut toate romanele, nuvelele, poeziile si piesele de teatru studiate porneau de la premiza, exprimata mai mult sau mai putin fatis, ca-s niste capodopere, iar tu, ca elev, n-aveai incotro decat sa aduci argumente ca-i asa(da, sunt si profi de romana destupati si care n-au ajuns sa fie complet sictiriti de sistem si de slujba, dar pe-aia ii gasesti cam cu frecventa cu care dai de inteligenta si bun simt in discursul lui Mircea Badea). De-aici, cred eu, se trage o mare parte din dezgustul sau dezinteresul fata de lectura al multora.

Unii poate au avut si ghinionul ca viziunile parintilor lor asupra educatiei sa aduca a plan cincinal de pe vremea raposatului : nu citesti 20 de pagini pe zi, nu pupi bambilici azi, ba, haimana ce esti, treci la reeducare, parazit mic! De obicei, chestiile de genul asta duc la formarea unui reflex pavlovian de voma in jet ori de cate ori e mentionata beletristica in orice fel de context, destul de greu de inlaturat, cititul devenind echivalentul ciorbei exagerat de grase pe care erai fortat s-o mananci ca sa-ti dea ai tai prajituri. Acum ca poti sa mananci prajituri oricand ti se scoala tie, de ce cacat ai mai baga in tine posirca aia?

De ce ar trebui totusi sa cititi? Ba, n-ar ‘trebui’ sa faceti nimic, nu va impiedica nimeni sa stati si sa-ncercati sa construiti o macheta a Marelui Zid Chinezesc din propriile excremente. Dar, daca aveti un dram de curiozitate, puneti mana si cititi ceva. Da’ asa, dedicat. Cu mintea libera si deschisa. Fara sa va ganditi la ce-aveti de facut si la cat de bun e curul lu’ Viorica intr-o poza pe feisbuc. Cascati ochii la ce-a vrut sa transmita boul ala, in si printre randuri si orientati-va in context. Sunt perdelele albastre simbolul unei depresii debilitante? Sau al unei fantezii sexuale a personajului de a avea un threesome cu gemene Na’avi? Sau sunt pur si simplu albastre, mai da-o in pizda ma-sii de analiza? Si-o sa va prindeti singuri de ce, sper. Sau nu, ceea ce inseamna ca pur si simplu nu va place lectura, asta e, ceasul rau, pisica 13. Gasiti ceva ce va place, nu va judeca nimeni. Ma rog, mai putin snobii si hipsterii, dar cui ii pasa de parerea alora?

Va spun totusi de ce citesc eu. Pentru ca, ori de cate ori dau de o carte misto, traiesc senzatii mai complexe decat orice as putea spera vreodata sa-mi ofere o interactiune cotidiana obisnuita, investesc emotional in personaje asa cum n-o fac decat in foarte putini oameni si imi amintesc in permanenta ca exista n posibilitati de a face o maiestrie estetica de bici din absolut orice cacat.

Si, n-o sa va vina sa credeti, dar e si distractiv.